Thorkild -
ei știau totul
ne priveau cu un fel de compasiune luminoasă
cum treceam prin aerul prăfuit al după-amiezii
ah, ce senzație de îmbâcsire mă traversa
(transpirația cu miros de taur a mecanicului
ținându-se de bara metalică din 136)
când îi priveam cum sfredelesc asfaltul cu pași calculați
tu erai o pasăre ciudată, eu – un vânător ambulant
seara, plasticul colorat al cerului se răsfrângea pe bulevardele
încărcate de o electricitate stranie prin care
mulțimea se răsfira contondentă în magazine
doar ei erau acolo, în umbra marelui oraș,
mestecând cu regularitate enervantă
și schimbând aceleași priviri aproape insesizabile
când noi treceam prin după-amiaza lipicioasă
Poezie:
Comentarii
alma -
Câteva locuri de modificat / lucrat: "aerul prăfuit al amiezii", de schimbat 136 cu ceva general valabil (eu habar n-am ce e 136 sau e poezie scrisă doar pentru bucureșteni?), de schimbat "contondentă" (multe din cele la modă strică), "umbra marelui oraș" (clișeu), "cu regularitate enervantă" (enervant și gerunziul, pentru că mai ai unul în versul următor), "după-amiaza" din final. După ce arunci balastul, rămâne ceva, totuși, din acest poem. E de bine.
Thorkild -
Da, păi ar cam trebui modificată integral. Mă rog, am să văd dacă o mai pot îmbunătăți! Mulțumesc pentru observații!