nu e nimic regretabil între noi
doar mirarea că
am secerat un alt început
așteptând ultimul troleibuz
într-o seară ploioasă

capătul acesta al dorinței
e întotdeauna mai viu, mai înțepător
o gură de kinley prea acidulat
scormonind măruntaiele minții
precum fierul sfârâind pe cămașa udă

și pielea tânjind după aburii din baie
sub imperiul tactil pe care mi-l infiltrezi
prin porii asfixiați de așteptarea
lentă, de sfârșit de vară

un tremur dureros
mușcând din scoarța zilei
carnea plesnind de plăcere
ca un himen în noaptea nunții

și nici măcar nu știi
dar în prezența ta
spaimele mi se unesc
într-o senzație stranie
că m-am născut chiar din tine