Părăsindu-mi bobul de grâu,
ieșind din scoarța sa,
învelit cu țesuturi animalice,
îmi pierd culoarea
îmi pierd gustul țărânei.
Apele mă varsă pe malul
moleculei.
O dezordine,
un haos în compartimentele
sufletului,
rănile sunt împrăștiate
în toate colțurile,
cioburi de pași peste tot.
Clipele se fugăresc grăbindu-se
la întâlnirea stăpânului.
Îmi strâng cioburile pașilor,
îmi adun rănile
și mă plec nerăbdător acestui pământ.