îi simțea nefericirea cu fiecare sorbitură de ceai
cu fiecare atingere dintre linguriță și farfurie
o nefericire blîndă pe care n-ai fi putut-o scrie cu majuscule
nici cu caracterele gotice ale bibliei din vitrină
o nefericire casnică discret peticită pe alocuri cuminte
cu zile de sărbătoare cu concedii cu speranțe nevolnice
niciodată nu își imaginase masa de bucătărie
atît de imensă punte peste o nesfîrșită prăpastie de gheață
din care ieșeau stafiile fiecărei zile amînate neliniștile
își ridica ochii spre tavan căutînd parcă un dumnezeu rațional
între zgrunțurii neșmirgheluiți ai tencuielii sau poate o ieșire
din labirintul tăcerilor prin care se rătăciseră
se întreba dacă atunci cînd îi va coborî va mai fi acolo
sperînd cinic în același miracol care nu putea să mai învieze
nici copii și nici nenorocita asta de primăvară spînzurată în crengile copacilor
ar fi trebuit să încerce ceva să vopsească o ușă să taie lemne
sau poate să meargă la un preot să cumpere un loz poate să se răzbune
apoi să aștepte să se întîmple ceva mai mare și mai nebunesc
decît nefericirea aceasta caldă cu miros dulce de scorțișoară și pîine
Comentarii
Călin Sămărghiţan -
Ce înseamnă să contempli nefericirea? Această mică mare imediată caldă cuminte nefericire, cea de lângă tine, din imediata ta apropiere. Din ceai. Să o contempli aplecându-te asupra micilor detalii care o acompaniază? Să o îneci în cuvinte alese, ori în scripturi? Să o pui față în față cu planurile nereușite, cu speranțele neizbutite? Să o măsori cu "imensa" masă de bucătărie aruncată peste o "prăpastie de gheață"? Virgil Titarenco se luptă aici, se ia la trântă cu sentimentul nefericirii pe care îl intuiești în celălalt, nici măcar nu e al tău și parcă nu poți face nimic și cauți înțelesuri în ziduri, și-n zgrunțuri, în tăcerile zilelor mereu amânate și-n "nenorocita asta de primăvară". Ce poți să faci? Grecescul ποιέω nu înseamnă numai "a crea", "a produce", "a inventa", "a imagina", "a compune", ci înseamnă și "a face", "a fi eficace". Cât de eficace este poetul? Ei bine, poetul este cea mai minunată ființă pentru că face totul, tot ceea ce este omenește posibil: A Ș T E A P T Ă. Ce este fericirea? Poate că este blândețea cu care îți contempli propria nefericire. Ați auzit vreodată, când sunteți singuri, cum sună lingurița de farfurie? Sună altfel.
Aranca -
si cum zicea si Marcel Proust "L’idéal est inaccessible et le bonheur médiocre"... nefericirea ta e a ta, a celuilalt are miros "dulce de scorțișoară și pîine" poate pentru ca nefericirea altuia e mai greu de perceput... intre a te plafona si a trezi nefericirea, intre a renunta macinat de resemnare ca de un cancer generalizat si a deschide cutia Pandorei nefericirii, de multe ori nu e decit un fir de praf aflat "între zgrunțurii neșmirgheluiți ai tencuielii" : "o nefericire casnică discret peticită pe alocuri cuminte cu zile de sărbătoare cu concedii cu speranțe nevolnice" poate ca trebuie sa umbli in cautarea fericirii, sa risti in viata "sau poate să meargă la un preot să cumpere un loz poate să se răzbune apoi să aștepte să se întîmple ceva mai mare și mai nebunesc" sau poate pur si simplu, sa te indragostesti si mai ales, prima oara, de tine insuti...
lucian -
dorul de casa si de iubita ce asteapta intoarcerea eroului-autor, in cazul nostru, se simte usor dar constant de-a lungul scrierii. banlitatea ce descrie starea de neliniste si de constrangere a fiecarui vers, face ca poemul sa fie original si sa sublinieze puternic mesajul, continut, de altfel, inca din titlu.
Sapphire -
Pentru Dumnezeul rațional, pentru literele gotice, pentru miracolul așteptat care să facă să înmugurească primăvara asta nenorocită spânzurată în pragul celei mai lungi ierni. Pentru uitarea scăldată în miros de pâine. Nu pentru scorțișoară. Pentru tot ce-ar fi trebuit să facă, ușa nevopsită - asta se face la început de drum, nu-i așa? lemnele pentru iarnă... și totuși nu se întâmplă atâta vreme cât te scufunzi în nefericirea celuilalt. De remarcat cum începe poemul... "[îi]" simțea nefericirea. Două insule.
Virgil -
cailean, cum eu muncesc mai mult prin maruntaiele site-ului cam uit sa mai raspund la comentarii. imi cer scuze. incerc sa ma achit de datorie. multumesc pentru apreciere. da, cred ca a astepta e poate cel mai greu lucru si sincer sa fiu am asteptat si eu textul asta sa apara. in ultima vreme imi cam pierd rabdarea cu poezia. ma cam descalific. dar ideea ta e geniala. e imposibil sa scrii daca n-ai rabdare si nu astepti ca sa se intimple poezia. aranca, eu cu indragostirea de mine insumi o duc prost. poate pentru ca indragostirea e feminina iar egoismul e masculin (cel putin la singular, si e cam greu sa ai... egoisme). deci, cum ziceam, o duc prost. in schimb... Proust a zis-o bine. zilele trecute intr-un film cineva zicea ca "cinicul e un idealist cu inima zdrobita". o fi asa, ca era femeie si prea le stia pe toate. merci de apreciere lucian, in ce priveste titlul sau "layer-ul" semi-aparent al textului, recunosc, pentru chestia asta ma felicit si eu pe mine. pina si mie mi-a placut sapphire, ce-ai dom'le cu scortisoara?! ca vine craciunul... si stii cum se zice, ca nu e tristete mai crunta decit aia de craciun. ai grija de tristete... si de scortisoara. despre "insule" nu spun nimic, ca e interzis