constrîngere poetică sau text după imagine impusă 3

imaginea utilizatorului Virgil
exercițiu literar de luni seara


img. "Determinism" - Melissa Zieziula Worthington







vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.







Experiment literar: 

Comentarii

nu mă cunosc. nu mai cresc, doar îmbătrânesc. jumătate din mine am lăsat-o mamei înainte de naștere cealaltă doar pipăie lumea ca și cum ar fi pentru prima dată. o aud în fiecare noapte clipocind, frământându-și carnea. apoi o trezesc și-mi probez toate rochiile. sunt femeie. așa mi-au zis când m-au găsit în a șasea zi aproape goală. dar îmbătrânesc repede, grozav de repede și nu mai reușesc să potrivesc lucrurile. pentru că ele vin mereu câte două precum liniștea și haosul, precum două puncte A și B. uneori îmi vine să mă spânzur de părul meu doar ca să văd ce se întâmplă. dacă vine răcoarea.

sa incercam sa fim veseli copilaria poate fi alaturi ne poate pandi printre degete dar nimeni nu va stii unde sunt ingerii ce ne-au locuit in trup

lumea e o rochie albastra de catifea decolorata din care semnele solstitiului se sterg de cer as putea pasi din nou prin aceasta vara uitata dar se spune ca sintem unici doar pentru o singura zi pentru o singura dragoste in care dumnezeu ne arde aripile de tamaierul lacrimilor dincolo de somn spre amiaza

Nu știu dacă mă voi putea lăsa "constrânsă" de această imagine, dar trebuia să las un semn Arancăi: felicitări, m-ai făcut să văd albastrul din poză. Primul tău vers este fermecător, mai ales în context. Desigur, am citit și restul, dar tot aici m-am întors" lumea este o rochie albastră de catifea decolorată". Merită să fie titlul acestei compoziții. Btw: nu se mai folosesc diacriticile sau e doar o scăpare?

din pacate, nu e o scapare, pur si simplu nu am pe laptop diacritice. o sa incerc sa reglementez. am avut cindva o rochie de catifea albastra preferata: fotografia m-a dus o clipa cu gindul la ea. lumea mea e legata de imaginea de altadata a acelei rochii.

the world is a blue worn dress says aranca but I just fold it back let’s put the color into the closet cause I’m white new black today grew up too much alice no more time for us this world is falling blue dare to make a child from this woman which way shall we choose stop

Interesantă imagine, plină de determinisme pe ea. Mie mi s-a părut că mai degrabă rochia e gălbuie. Și un semn pentru Bianca, întru amintirea vremurilor când eram în aceeași echipă.

hai sa fim seriosi. diacriticele n-au nici o legatura cu laptopul. evident ca probabil nu exista tastatura de laptop cu taste consacrate pentru diacritice romanesti. chestia asta se face din software. mergi la Control Panel/ Regional and Language Options/ [tab-ul] Languages si selectezi Details. apoi iti adaugi ce configuratie regionala de keyboard mai vrei

am trecut pe alt calculator aici am. știu ce vorbesc despre diacritice și despre laptopul meu și despre Windows. știu ce nu are... fotografia nu e color. așa că rochia eu mi-am imaginat-o albastră, decolorată, Alina. mă așteptam să colaborezi și tu la acest text, ca "un semn pentru Bianca, întru amintirea vremurilor când eram în aceeași echipă."

față/verso aplecată cu grație- aici am un veșmânt aproape transparent de balerină iar dincolo în picioare- pe veșmânt apar flori mari de margarete aici profilul meu sapă în umbra unui zid strâns cutat ca materia grea a unui aluat ca un borhot de granit se revarsă peste orice deschidere mușchi cangrenat pe verso desenul trupului meu se împuținează cu o mișcare bruscă a foii zidul se revarsă acum și peste mine cu mozoleala de mortar ce se strânge repede circular în jurul gâtului coboară pe umeri foșnind gros/ mai departe pe altă fantă postura nouă: arlechin trist cu mâinile îndreptate în față spre noi pe verso: cu o mână împinge-nainte aerul să nu lase loc nimănui cu cealaltă-și acoperă chipul pe care i-l știu pe față: nemișcată cu mâinile în lături în mine e înmormântat cineva pe verso:îmi decupez umbra și-o întind la uscat aici într-o rochie albă cu alt trup pe care-ncerc să-l cunosc sub mătase pâlpâie lanțuri foșnetul pe care-l fac ridicând poala de crin tulbură somnul unei păsări care se- înalță lângă mine aripile sunt îndreptate în sus pe verso- cealaltă mișcare a zborului cu aripile în jos în fiece clipă ating ușița secretă a clipei în care voi intra sunt împrăștiată ca în cărțile de ghicit aici sunt încolăcită ca o piatră doar ideile lucrează-n întuneric. o piatră. zumzet sfărâmicios dincolo un zeu obosit se așază pe mine deschide: cineva mă coase acum într-o piele străină de sub noi pleacă o potecă roșie până la zidul de pe partea cealaltă pe varul alb se profilează un bărbat în salopetă albastră care-ncearcă să mă prindă de trupul nou când sar coarda sus-jos-sus-jos peste versul acesta mic al meu reptil