satul
devenea primăvara un ostrov
prutul năvălind peste case, ulițe și în oameni
au venit dintr-o parte și de alta a malului
să stăvilească puhoaiele și-au hotărât să-l salveze
înnecându-l
voiau să zidească o hidrocentrală
(bătrânii o numeau moara de lumină)
au venit scafandrii de hârtie pe sub ape
au scos morții și viii din pomelnicul pământului
dăruindu-i cerurilor mânjite cu albastru

au dat drumul barajului și
oamenilor li s-a făcut deodata frig
văzând potopul acoperindu-le cimintirul,
școala, biserica, drumurile și casele
i-a împietrit forța cu care un monstru nevăzut
le înghițea trecutul de parcă
s-ar fi născut nicăieri
n-aveau voie să-și arate durerea deși
turbinele ochilor își munceau propriile ape
se îmbrățișau cu ziditorii noii case
,,parcă e un botez, s-aprindem câte-o lumânare''
tovarășii le-au îngăduit bucuria
au venit cu toții aproape
unde mațul drumului se oprea subit
la intrarea în satul APA

sub ochii lor
încet
încet
o corabie neagră cu pânze de păianjen
ieșea din adâncuri
pe puntea ei zăreau chipuri dragi
ale celor adormiți
biserica
școala
grădinile în floare
ulițele
și o muzică picurând trist

plecau într-o lungă călătorie
și făceau cu mâna
celor care rămâneau acasă
în paradis