ți-am citit mai multe poeme, anna. am observat, ca o caracteristică generală, talentul tău de a reduce poemul la atât cât îi este necesar. nici aici nu te-ai dezmințit. remarc finalul "tocmai țipătul e starea de odihnă"... mă duce cu gândul la un fragment asemănător din Cioran ..., dă-mi voie să citez: "prezenta pescarusilor ma deranja, i-am alungat cu pietre. si am inteles ca numai tipetele lor,de o stridenta supranaturala, era exact ce-mi trebuia, ca doar inspaimantatorul putea sa ma linisteasca si ca doar pentru a-l intalni ma trezisem inaintea rasaritului." - cred că sunteți sub spiritul aceleași idei. mai vin cu drag.