și ce dar să-ți aduc mamă
poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și
degetele mele iudite
se unduiesc în pustietăți
cîteodată
eram cressus aveam gura plină de aur
scuipam monezi și faraoni pe tarabele vracilor
în căutare de leacuri
bolnavă te sprijineai de pereții durerilor tale
n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate
buzunarele dacă mai aveam în mine ceva
de vîndut pentru secolul mîinilor tale
aș fi vrut să-ți spun că mi-e bine că sînt
un erou că mi-a prins bine cheia pe care mi-o legai
la gît cu ață galbenă sperînd
că voi deschide cu ea orice lume
ce reflex a rămas
de pe vremea cînd făceai liste cu ce ne mai trebuie
prin casă pîine zahăr ouă ulei acum
eu fac liste cu ce mai trece prin mine
și cînd o să termin de bătut cuie
în crucile noastre
iar tu nu spui nimic
te-ai închis într-o lacrimă ca-ntr-o biserică
fără acoperiș
ce dar să-ți aduc mamă
eu nu mai sînt decît
urletul
cărnii ce se desprinde
din tine
Comentarii
Aranca -
sensibilitatea acestor randuri nu se poate incadra doar intr-o simpla poezie. exista tente autobiografice ce nu pot fi uitate atat de usor, raman impregnate dramatic sub carne intre consoane, devastand anacronic propria existenta: "aș fi vrut să-ți spun că mi-e bine că sînt un erou că mi-a prins bine cheia pe care mi-o legai la gît cu ață galbenă sperînd că voi deschide cu ea orice lume" totul pare o litanie veche numai a ta pe care o impachetezi vremelnic in cuvinte incerci sa le pierzi prin case prin sertare pe rafturi ele se intorc umile inapoi la nesfarsit lasand ecoul bolnav al trecutului sa invadeze prezentul: "iar tu nu spui nimic te-ai închis într-o lacrimă ca-ntr-o biserică fără acoperiș" clipele de altadata raman agatate dincolo de singuratate, precum luminile unui oras indepartat intangibil, ca vocea unui copil uitat prin cutele sufletului ce refuza sa creasca: "ce dar să-ți aduc mamă..." iata in schimbul acestui poem un dar din partea mea: Albinoni
bakemono_ella -
superba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen
emiemi -
Marina, Ioana, multumesc pentru perceptia corecta a textului. Marina, multumiri suplimentare pentru dar.
punct si virgula -
cu adevarat sensibil textul. dar din punctul meu de vedere, poezia incepe abia de la "n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale" pana acolo nu e decat o introducere (care nu prea isi are rostul, in viziunea mea). o imagine care nu prea ma multumeste este cea cu lacrima. de ce tocmai o lacrima sa fie asemanata cu biserica? remarc imaginea cheii legate la gat, atat de candida; mi-a adus un zambet melancolic pe buze. finalul este deosebit de puternic si se incrusteaza in inima. una peste alta, un text care merita aplauze. spor si inspiratie in continuare! Nati
lucian -
un poem miscator, ca intre doua aripi. prima si ultima strofa execeleaza pe aceasi tema, in timp ce cuprinsul se joaca cu metafore reusite. felicitari pt. inspiratie! dar, deficienta acestei poezii consta in faptul ca titlul se refera doar la inceputul si sfarsitul ei. acesta este si motivul, poate, pentru care poemul imi pare a fi unul dezlanat.
emiemi -
Nati, Lucian, multumesc de intepretari. Din punctul meu de vedere, cred ca e un text dificil, ca orice text simbolistic, intrucit rindurile exprima doua realitati: realitatea vazuta de cel care scrie si realitatea vazuta de cel care interpreteaza. Nati, in opinia mea, textul e minimalist si stilizat la maximum, adica fiecare cuvint isi are rosul lui, fiecare cuvint e o cheie a unor trairi. Este scris la o aniversare petrecuta de maica-mea in spital(peretii durerilor tale), cind toti banii s-au dus pe medicamente. Bine, acum n-are sens sa explicitez poemul pentru ca nu as face altceva decit sa cad in patetic. O singura explicatie in plus: la vremea respectiva lucram pe santierul unei biserici in constructie, stateam pe schele ma montat acoperisul unei biserici si veneam acasa cu miinile pline de singe(lacrima-biserica fara acoperis). Dupa cum se vede, pur simbolistic, interpretarea stricto sensu a termenilor creeaza, in opinia mea, dificultati. Lucian, te contrazic in acelasi fel. In momentul in care se ia un singur termen, cum ar fi mater bineinteles ca se vede doar prima si ultima strofa. Daca se ia numai misericordiae se vad doar doua-trei strofe de mijloc. Personal, stiu ca e un poem destul de dificil, insa de foarte multe ori m-am lovit de interpetarea stricto sensu a unor termeni ceea ce a creat dificultati de perceptie nu numai aici, dar si in alte texte. Multumesc de lectura si opinii.
lucian -
m/a pus pe ganduri faptul ca ai fost pe schela unei biserici. citesc poemul acum cu alti ochi, mai aleas ca am construit o biserica. tot imi pare, insa, impartit intre sacru prin amintiriea sfintilor decapitati, irod, biserica/lacrima si profan prin amintirea unei copilarii petrecute cu cheia la gat. astfel poate intelegi nevoia ca poemul sa poarte titlul ce i l/ai dat.