dispăruse de o lună încheiată
și-a făcut un timp datoria a căutat-o la morgă
la urgența în apartamente închiriate cu ora se gândea
poate în dâmbovița mai departe pe dunăre în mare
chiar și in ziare i-a apărut portretul dezgolit o dată
cu scris mic dedesubt dispărută de-o lună încheiată
și-a făcut datoria copoii au mirosit cupele ei de dantelă ciclam
tricoul blugii și haina de piele întoarsă în ordine inversă
așezate pe spătar sub pervazul fereastrei deschise în ger
au tras de lesă de mâna de om de voința lui de inerție
s-au oprit la pervaz dincolo de el se ridica un perete
de canion în care sorii iși băteau apusul doar cât ai clipi
*
nu aveam ce să fac cum să spun c-am rămas
se vedea cum crește conturul marcat un halou de lumină
albăstruie ca de neon clipind enervant icnet surd era vis
într-o sală fără mobilă cu durere ecouri iar tu chiar în mijloc
pe un scaun cu spatele la geam cu leșul meu pe genunchi
încă proaspat mușcai fără poftă din inima crudă
nu aveam ce să fac îl doream îl ceream mi l-am vrut
nu mă mai cuprindeau cureaua nasturii brațele tale
de abanos nu mă ajungeau nu mai zăboveau pe sânii mei
întăriți dureros înfășați strâns în chingi mumii ale fricii
*
mă ascunsesem într-o gaura de șarpe în chiar peretele din fața ta
un pui de piatră să iți nasc tu îl priveai atent fără să-l vezi
cât o clipire sorii adăstau pe casa lui mă cuibăream în zid
un ou ca tine dar de cremene în centrul uterului meu dormea
pe care să-l cioplești apoi meticulos cu unghiile tale crestate
de cuțitul unui circar orb cumsecade ce-ți măsura regulat fără patimă
ca un refren fredonat aerul din plamani apnee pe termen limitat
a nimerit te-a nimerit pe roată te-a rastignit pe ea te-a învârtit
în ziua aia cand am fost la circ fără bilet iar el a zis hai cine se oferă
cine are curajul să poftească în arena atunci credeam în tine
eu am zis du-te fii om și-am încetat să-l caut pe cel adevărat
era bun arunca doar între degete în ciuda cataractei avansate
venele se umflau pe dosul mâinii tale din ele creșteau așchii
și se lungeau în gratii se țeseau în colivii uriașe schele
peste cupola circului copiii rămăseseră cu gurile căscate
pe fruntea ta se zbăteau capilare se spărgeau în cornee
atunci a mișcat prima dată
*
nu puteam să rămân n-aveai cum să-l dorești ai fi crezut
că semană cu tine încă un ou de lemn încă un rând de sfori
doar un faraș de jar cenușa adunată din soba cu vătraiul
eu știam că e piatra îi simțeam cotul cum îmi sfâșie carnea
cu dinții tari cum sfârteca hulpav un capăt de cordon
când se-nvârtea în mine se prabușeau diguri ape se revărsau
toate organele mele se comprimau îi făceau loc să crească
*
acum te urmărește din zid redecorezi împingi un pat
în chiar salonul gol un tablou un ciocan un pumn de cuie
ea urlă nu acum tu o privești dar nu o vezi n-auzi respiri încet
parcă te-neci tușești măsori din ochi peretele unde să-l pui
vrei să agăți un nud în tablou este ea și din ea te strecori cu capul înainte
așteaptă nu lovi nu înca nu apuca ciocanul și lasă-te născut
din uterul ei rupt aluneci tu de piatra nemuritor și rece
la aer ai țipat
ai luat nota 10
Comentarii
emiemi -
Mult prea cautat. Eu unul nu am inteles nimic. Nu ai transmis nimic pentru mine. Am remarcat discrepante mari intre strofe, timpuri verbale, pronume. Sper sa revin. Daca nu, ramin la aceeasi parere: fortat.
Ioana Dana Nicolae -
Ioana dragă, de ce oare zidul din text și titlul mă duc cu gândul la un poem al meu de pe Hermeneia: http://www.hermeneia.com/experiment/2464 Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! Ar putea fi un text interesant, am înțeles povestea și contorsionările temporale, ai început cu epilogul la pers a III-a, foarte rece povestit. Îmi place trecerea rapidă la pers I, de la rece la fierbinte, la o trăire tensionată, detest sfârșiturile ratate ca ăsta începând de la "nemuritor și rece". Gata.eu. tu nu.
solomon -
...probabil din motivul pentru care poemul indicat de tine ma duce cu gandul la propriul meu poem care a fost publicat intai pe agonia, in 2006 la adresa de mai jos :) http://www.agonia.ro/index.php/poetry/213107/index.html Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! sunt de acord. sfaturile tale sunt bune. voi tine cont de ele. imi place "ioana, draga" :)
solomon -
emi, am inteles. iau in consideratie. adevarul este ca si acest poem si cel anterior au primit, in decursul timpului, aprecieri contradictorii si nu prea stiu ce sa fac cu ele. cum spuneam si la "traiesc periculos", vreau sa vad cum sunt primite si aici...
Ioana Dana Nicolae -
Ioana dragă dragă, bine că mi-am luat o măsură de siguranță:"Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...!" Să-ți spun că n-o citisem ar fi (deja) în plus. Dar las că te mai citesc eu! Bisous!
yester -
... recunosc valoarea textului la nivel de conținut și un pic contrafacerea a la Gelu Vlașin la nivel estetic, mai precis formal. uzezi de mneme si taxis foarte bine încât chiar ar trebui ca pe Găina să găsim ouă de piatră:) frumos, Ioana, cu drag, Paul
solomon -
ai fost atent, paul. si ai avut rabdare in acest "baroc" de poem. nu prea l-am citit pe GV, dar daca tu zici ca il recunosti, se prea poate sa ne asemanam pe undeva. asta este un semnal de alarma, insa. nu ma prapadesc de placere sa fie ceilalti recunoscuti in mine. prefer sa fiu eu recunoscuta in ceilalti. :) however, ma bucur ca ti-a placut, dar mai ales ma bucur pentru primul tau comentariu la un text de-al meu.
yester -
... îl meriți, Ioana:)!
solomon -
doamne, dar vanitos mai esti... :)