dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis.
aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu.
pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde.
mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm.
nu știu niciodată dacă stau în echilibru fără șa, știu doar că pot struni cu eleganță un singur roib. Domnul însă mi-a lăsat o întreagă herghelie în grijă.
iar eu mă las noaptea într-o insomnie oranj să pot adăpa caii din lacurile vieții mele.
nici măcar nu mai pot plânge la îngropări. am lacrimile cumva legate de când mama a rămas suspendată între mine și iarba Domnului.
Comentarii
alma -
Las un semn, poate pentru o "insomnie oranj" sau lacrima aceea "suspendată între mine și iarba Domnului". Frumos, dar prea adânc de trist. Ai albastru, verde, oranj și negru. De ce ne scriem culorile?
Virgil -
text interesant, bogat, oarecum oniric as zice strofele cinci, sase si sapte mi se par putin in plus sau prea altfel, prea particularizate, aproape evident codificate dar parca toti am sti despre ce e vorba poate as fi facut altceva cu ele sau poate as mai fi adaugat niste strofe pentru a inchide cercul asta pentru ca iti lasa senzatia ca ai scris tot ce ai scris doar pentru ca sa ne spui despre mama (element puternic emotional dar particularizant in acelasi timp) si iarba Domnului. m-a deranjat "asurzeasca", nu stiu daca apare tocmai bine in poezia scrisa azi am fost critic, cred totusi ca textul, in contextul confesionalitatii (oare exista cuvintul asta?) lui are potential sa nu fie usor uitat
Ela -
Privește în jur, ărivește în tine, nu vezi că în toate sunt culori, de la cele mate, la cele trasparente, de la cele vii, la cele terne, prin infinite nuanțe. Nu putem scrie fără culori. Mulțumesc, Alma, pentru că ai văzut frumosul din trist. Virgil, aici sunt doar gânduri. Am încadrat la proză-jurnal. Sunt scrise într-o suflare, nimic elaborat intențuinat. Aș putea să renunț la acea "asurzire", sigur că de-ar fi fost poezie nu aș fi folosit acest cuvânt. Am scris despre un imposibil, o mamă, între ochiul meu și iarba Domnului. Mulțumesc, îmi prinde bine critica ta, e constructivă. E o pagină de jurnal. :)
Ela -
Alam - erata: privește, în loc de ărivește... scuze Virgil: confesiunii, confesionalului, confesionalității... cred că merge și așa. :) eu accept, mai ales că îmi place să inventez cuvinte. :)
Virgil -
wow, scuze n-am vazut, cred ca fac prea multe lucruri in acelasi timp astazi mie prima parte mi s-a parut poetica. poate din cauza asta
Ela -
Virgil, nu-i bai. E poetică, da. Mi se întâmplă când scriu pagini de jurnal să fiu mai poetică decât în poezii uneori. Cred că ține de libertatea interioară. :) Mulțam.