În ultima vreme am observat o proliferare pe Hermeneia a textelor care încalcă paragraful 16.6 din Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com. Așa cum am făcut-o întotdeauna, am avut răbdare, chiar dacă probabil nu se observă aceasta. Am avut răbdare. Am sperat în faptul că pînă la urmă bunul simț, respectul și înțelepciunea vor prevala. Mi-a fost dat să descopăr că, cu cît am eu mai multă răbdare, cu atît din ce în ce mai mulți, inclusiv dintre editori, încalcă tot mai frecvent această reglementare. Deci, evident că am ajuns la concluzia că trebuie să intervin pentru a corecta această tendință periculoasă, din punctul meu de vedere.
Începînd din acest moment acest punct al documentului de mai sus se va aplica în mod strict. Adică orice text care îl încalcă va și șters în mod automat și fără preaviz. Repetarea unor astfel de incidente poate duce la suspendarea temporară a contului acelui membru Hermeneia care se face vinovat. Orice eventuală publicare a unui text care cade sub incidența acestui punct va putea fi aprobată numai de către directorul Hermeneia sau de către o persoană din conducerea Hermeneia care a fost delegată eventual în acest sens pentru o anumită perioadă.
În principiu eu sînt împotriva unor astfel de texte și voi aproba foarte puține și numai în condițiile stabilite de mine.
Motivul este nu pentru că ar fi proaste sau nevaloroase ci pentru că în primul rînd, așa cum spune și reglementarea, reprezintă publicitate în favoarea unei alte entități decît Hermeneia. Așa cum știți, în lumea în care trăim, publicitatea se plătește și încă se plătește cu bani grei. Nu mi se pare corect ca Hermeneia să facă publicitate, fie ea mascată sau nu, pentru oricine altcineva sau orice altceva decît cei cu care intră într-un anumit tip de parteneriat sau reciprocitate, sau măcar într-o minimă înțelegere. Cred că aceasta nu reprezintă o pretenție absurdă ci una de bun simț.
În al doilea rînd cred că scopul cu care a fost creată Hermeneia nu este transformarea ei într-o revistă de publicitate plină de articole sau eseuri despre evenimente mondene, cărți sau realități media. Nu, scopul Hermeneia a fost și rămîne „un site de literatură și poezie dar cu o curajoasă deschidere către orice formă de exprimare artistică”, un spațiu virtual pentru creație și inovație literară și artistică. Orice altceva este și va rămîne o excepție și nu regula.
În al treilea rînd apar sau pot apărea uneori texte sau afirmații cu care conducerea Hermeneia nu este întotdeauna de acord. Evident că Hermeneia nu poate fi făcută responsabilă, toate textele si opiniile exprimate pe site-ul Hermeneia.com aparținînd autorilor lor, așa cum precizează nota de copyright, dar credem că Hermeneia nu este obligată să accepte acest lucru mai ales cînd el este făcut printr-un text care în mod flagrant îi încalcă reglementările de funcționare.
În al patrulea rînd aceste texte apar postate destul de haotic sub diferite categorii și de multe ori am observat o neînțelegere a rostului anumitor categorii de încadrare a textelor. Acest lucru deranjeaza cititorul sau vizitatorul Hermeneia.
Așa cum am spus vor exista excepții. Vom avea îngăduință pentru articolele despre publicarea sau lansarea cărților membrilor noștri sau pentru prezentarea evenimentelor în care ei joacă un rol principal (rolul de spectator nu este un rol principal). Vom avea îngăduință pentru cei cu care sîntem sau vom intra într-un parteneriat. Acest fel de parteneriat nu poate fi asumat, adică faptul că cineva face publicitate site-ului Hermeneia nu înseamnă că automat se poate aștepta la reciprocitate. Orice parteneriat nu va putea fi negociat decît cu directorul Hermeneia. Alte excepții vor putea fi cele legate de situații speciale în care Hermeneia identifică un scop pe care îl consideră justificat.
Evident textele publicate pînă acum vor putea rămîne așa cum sînt. Însă în ceea ce privește viitorul această politică se va aplica în mod strict iar toleranța de pînă acum nu va putea fi considerată ca fiind un justificat precedent istoric.
În final vreau să îmi exprim aprecierea pentru Alina Manole ca fiind una dintre puținele persoane care în mod peseverent mi-a cerut permisiunea ori de cîte ori a publicat un astfel de text și a facut-o în contextul unui parteneriat cu Virtualia.
Nu vreau să închei fără să spun că acesta poate să nu fie ultimul cuvînt în această privință. Dacă vom identifica o cerere reală pentru un astfel de texte vom putea creea un spațiu adecvat pentru așa ceva dar într-un mod controlat editorial și numai în cu condiția unui beneficiu pentru Hermeneia și pentru scopurile urmărite de ea.
virgil titarenco
- director hermeneia

Comentarii aleatorii