Fizicianul: Dumneavoastră, Kishamurti, ați întrebat, în discuția precedentă, dacă nu cumva există o mișcare, care „se mișcă” totuși, dar nu în termeni de timp. Și s-a încheiat acea discuție cu necesitatea de a aprofunda acest subiect. Ați putea merge mai departe?

Krishnamurti: Vedeți Dumneavoastră, chiar cuvântul „mișcare” însemnă timp. Să spunem că, de exemplu, creierul a fost obișnuit de multe mii de ani să meargă spre nord. Și deodată mintea, conștiința, care este mai puțin limitată decât creierul, își dă seama că a merge spre nord implică un nesfârșit conflict. Imediat ce ea, conștiința, care influențează creierul, își dă seama de asta, schimbă însăși calitatea creierului.

G.M.: Pare posibil.

K: Da, altfel de mișcare. Am mers spre nord toată viața și, dintr-odată, mă opresc.

G.M.: Prin urmare acesta este un punct cheie: creierul intră în stare de șoc. Dar nu încetează să se miște. Să gândească. Să caute soluții. Și i se transmite, fulgerător, imsight-ul: indiferent de direcția în care vei porni, conflictul va re-apare.

K: Într-adevăr este un punct cheie: direcția mișcării. Când direcția mișcării e fixată – interior vorbind – pe o direcție, se ajunge la conflict.

G.M.: Însă în lumea exterioară avem nevoie de o direcție precisă.

K: De la sine înțeles.

G.M.: Deci creierul, în interior, nu mai are la dispoziție nici o direcție fixată. Atunci ce face ? Se mișcă în toate direcțiile?

K: Ezit să vorbesc despre asta. Să spunem că, ajutat de conștiință, atinge, pentru o clipă sursa întregii energii?

F: De ce ezitați? Pentru că, atunci când a atins, ajutat de conștiință această sursă, chiar și fulgerător, el poate, instantaneu, să devină "conștient" că se se poate mișca în toate direcțiile. Și, deși este limitat, el nu mai este obligat să cuprindă infinitatea energiei. Ci poate să-o genereze.

K: Tocmai de aceea am ezitat. Pentru că a o genera "conștient", înseamnă a căpăta și control asupra ei. Și astfel creierul va face ca eu-l, ego-ul să capete, de data asta, puteri infinite. Să se întărească într-un mod de neimaginat. Putând instantaneu să obțină tot ce își dorește.

G.M.: Atunci am ajuns într-un punct ce pare și posibil și care reprezintă un pericol imens!

K: Pot să vorbesc puțin despre mine?

G.M.: Firește.

K: Mai întâi, despre meditație: orice meditație conștientă nu este meditație.

G.M.: Ce înțelegeți prin meditație conștientă?

K: Meditație deliberat practicată. Care, de fapt, este o meditație pre-meditată. Există oare o meditație care să nu fie pre-meditată, adică să înseamne "conștient" tot o dorință subtilă și cu atât mai periculoasă a eu-lui?

G.M.: Înainte de a merge mai departe, ați putea sugera ce anume ar trebui să fie meditația. Să fie oare o observație a minții care se observă?

K: Nu. Este dincolo de toate astea. Eu folosesc cuvântul «meditație» în sensul că nu există nici o fărâmă de încercare de a căuta conștient să devii ceva, să atingi un scop.

G.M.: Vreți să spuneți că mintea, conștiința, devine în mod simplu, cu sine, tăcută?

K: Da.

G.M.: Ne mai căutând nimic?

K: Într-o noapte, în India, m-am trezit: era ora douăsprezece și un sfert, m-am uitat la ceas. Și – ezit să spun asta pentru că sună extravagant – sursa întregii Energii fusese atinsă. Aceasta a avut un extraordinar efect asupra creierului. Regret că vorbesc despre mine. Dar, înțelegeți, literalmente nu era nici o separație – nici un sentiment de „lume” sau de „al meu”. Numai acest simțământ al unei imense surse de energie.

F: Deci creierul era în contact direct, neintermediat, cu această sursă de energie nelimitată?

K: Da. Mi-ar plăcea ca și alții să atingă asta. Atunci toate problemele noastre ar fi rezolvate. Pentru că este energie pură. Înainte de orice timp. Acum, cum poate cineva – nu învăța pe alții, nu ajuta, nici impulsiona – dar cum poate cineva să spună: „Această cale duce la un simțământ de pace deplină?!”. Regret că trebuie să folosesc aceste cuvinte extrem de uzate, patetice. Dar, presupunând că ați ajuns la acest punct - cum l-ați ajuta pe alt om? Nu cu vorbe, înțelegeți? Cum ați ajuta pe altcineva să ajungă la asta? Înțelegeți ce vreau să spun?.....

*

În acest moment K a dispărut. Dar am rămas cu sentimentul că nu va ezita să re-apară altă dată. Și să putem „vorbi” despre tăcere doar cu „cuvintele" tăcerii. Cum, într-un anume sens, a încercat și Blaga să o facă.

*

Îmi pare rău că această a doua discuție cu Krishamurti pare – și este – „încifrată”. Dar ea decurge firesc din prima discuție. Invit pe cei interesați și care n-au făcut-o încă, să facă efortul de a o parcurge și pe aceea.