Bat toaca. Trâmbițez să deștept, să chem luptătorii
Pentru războiul împotriva dușmanilor aleatorii.
La groapa în care s-a pus peste Domnul pământul
Bat cuiele ce închid sicriul în care intră Cuvântul.
Cred că este nevoie să plătim cu precădere groparii
Ce se-ngrijesc de cuiele sicrielor, cum și clopotarii
Se îngrijesc ca sunetul clopotelor s-ajungă în ceruri
S-anunțe cum sufletul trece prin boreale eteruri.
Pe cruce bat cuiele răstignirii în mâinile Tale.
În slavă, pe dealul Golgotei, Te ridic în urale.
Corbi de îngeri negri pretutindeni se-nvârt.
Râd, scuipă, batjocoresc, plutesc peste stârv.
Tu ceri iertare Părintelui pentru-a lor neștiință,
Eu îți dau oțet cu buretele înfipt într-o suliță.
Arunc zaruri pentru împlinirea marelui vis.
Haina Ta cel ce o poartă în lupte este ne-nvins.
Ascult măslini cum plâng, pietre cum se înfioară.
Se întunecă cerul. Templul se cutremură întâia oară.
Trec printre noi morții spre altă lume mergând.
Prin cruce am săpat în aer primul mormânt.
Plâng niște femei tulburate de ce se întâmplă.
Un gropar bătrân bate cuie în a bisericii tâmplă.
Azi Dumnezeu nu se mai răstignește sigura dată.
Stă mereu răstignit privindu-ne din bolta înaltă.
Comentarii aleatorii