Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :

"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."

Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
Când îmi aduceam aminte de măicuța mea, inima-mi horcănea....răcneam!

Din caietul purtat pe la brau, pe sub cearșaf, prin genți, pe tejghele, a rămas puțin și doar crâmpeie de foi rupte și murdare. N-am mai scris ani mulți !

Primul dor nu știu să-l descriu. A fost cel de la 11 ani ( atunci plângeam ). O suferință aproape de agonie pe care în ultimii ani am vizualizat-o într-o dinamică inconstientă, clipă cu clipă. Tata plecase când aveam șapte ani, câteva luni am stat la o mătușa dragă, mama era departe, știu doar că plângeam, eram mititel. Mi-era dor numai de ea. Bucuria în sufletul meu de copil a reapărut când am fost din nou împreună.

Al doilea mare dor am simțit cum îmi secționează fiecare celulă. Eram departe, nu plângeam, doar mă înecam! El a dispărut când am plecat spre casa. Trei zile de călătorie.
Mă căutau rude să merg la mama, că nu moare. O vecină înțeleaptă spunea că nu-și dă sufletul. Era bolnăvioară, însă nu acceptam să părăsească lumea asta...vroiam s-o știu acolo, la casa bătrânească de la țară, s-o strâng în brațe și ea să mă sărute (imi plăcea că mă pupa și mă alinta ca pe un copilaș)!
Desfigurată de plâns, sora mea ( ea-mi zicea surioru’ meu ) îmi spune că după ce preotul ....nu știu ce a făcut cu trei zile în urmă, ultimele ei șoapte au fost ‘să vină băiatu’ meu ‘, iar de-atunci, nu mișca, nu clipea, nu murea .

10 iunie ora 23...vecini, rude, zgomot, bocet....se-auzeau voci...’a venit fi-su ‘. Intru în cameră și o văd întinsă pe perne (avea dureri mari) într-un fotoliu extensibil....rămăsese puțină; mă-ntorc către ceilalți și le spun să iasă afară.
Liniște.
Eram doar noi, eu și tânăra mea mamă. Liniște de rai. M-aplec, o pup pe frunte, pe obraji, ii pup mâna, apoi așez un deget în palma ei, i-o închid si-i zic aproape de ureche: ‘mamă, sunt eu, băiatu’ tău, dacă m-auzi strânge pumnul!’. Am retrăit cu maica mea atunci încă o viață. Alta mai frumoasă. N-aveam dor, nu plângeam, nu vorbeam niciunul, însă atunci ne-am spus cele mai multe lucruri. În trei minute de tăcere ne-am spus tot.
Momentul a fost întrerupt de vecina înțeleaptă care m-a scos afară și a schimbat lumânarea. Am făcut șapte-opt pași, mi-am aprins o țigară și dintr-odată zgomot, urlet, bocet. M-am sprijinit cu mâna stângă de masă și-am tras adânc...adânc tare ...nicotina în piept, strângând din dinți și ridicând capul spre cer.
Murise.

Am păcălit dorul cum am știut eu, mult timp după ce S-a stins. Într-un târziu m-a învins. Al treilea dor a venit acum mulți ani eram la casa mea, soț si tată.
Ultimul puls , ultima bătaie de inimă le-a păstrat , să fie sigură că lasă–n urma un bărbat împăcat. Și a reușit. Din caietul vechi purtat prin depărtări n-a mai rămas decât:

"ești atât de departe iubită mamă,
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
în brațele tale și-al tău suflet mare."

De-atunci n-am mai scris nimic despre maica mea. N-am putut .
Al treilea dor e nemărginit, durează de ani mulți, mă sfâșie, mă-mpleticesc, dar merg! Așa vrea Ea.

Nu pot să–mi explic nici acum, cât de tare m-a strâns de deget, pentru un om care nici nu clipea !

Al treilea dor nu se sfârșește. Va dura cât mine, cât va putea să stea Ea, fără mângâierea mea….....atunci ne vom regăsi așa cum s-a-ntâmplat de fiecare dată.

Iubiți! Iubiți tot! S-aveți doruri multe....dar niciodată al treilea dor!