Dezmint că mă joc uneori între parantezele ecranului catodic, pupila mea minus, tu în şosete 3/4, oare unde e centrul lumii?
Nebunia algoritmului virtual, axa timpului redusă la zero. “Nu-s aşa leşinată cum par”, spune Albiacin dansatoarea transpirată la bară, undeva pe străzile Madridului, la orele de după apus. Cu zahăr pudră mai încolo, cineva emulează Jaffa, oraş ciudat cu străzi paralele cu marea ce izbeşte într-o dună copleşită de nisipuri blegi, case vechi şi sticle goale de bere Maccabi. Ling pereţii văruiţi, miros curţile cu păsări de lemn, încerc pianul de ocazie..la radio Rahmaninov pe 5 coarde brodate de muezin. Apoi vin vitrinele conjugale din Zamora..ca să apreciezi morala acestor manechine matrimoniale, trebuie să te dezbraci ca să simţi pe pielea ta esteticul mental la care eşti supus, îmbălsămat în emoţii diluate, ca într-un păienjeniş de cloroform la graniţa cu efemerul nupţial.
Studenţii au plecat să mănânce tapas, pe acoperişuri sudorii se joacă cu flăcări de acetilenă aurie. Calatrava şi splendoare arhitectonică, dansează Albiacin cu spinarea arcuită pod. Peste ramuri electrice, sârme, papuci de balerină pont că într-un tablou de Goya. Prietena mea scrie în agenda ei de papirus:
“Îl ţin de mână, fără să-l privesc, m-am dat cu Paco Ibanez şi arăt super, el a aţipit iar, precis visează la cuvinte mototolite între 6 şi 7 când iau lecţii de passodoble, uite-l cum zace cu lacrimile ţâşnind pe gură, fascinat de călătoriile în nicăieri, mumificat între pliurile bandeonului”.
Sub pomul de crăciun cineva sparge lemne în formă de inimă. Un inginer desenează planuri pe carbon fractal, infrastructură de schelă buimacă, ca o sagrada cu muncitori descifrând traverse de piatră, gaudian cioplite. Gaudian şi înfricoşător, subliniază Albiacin cu creionul albastru de sprâncene, schiţând pe perete profilul lui Baltasar Lobo(*) nebărbieritul.
Mă emoţionează pirueta la tango, piciorul ei fin ridicat spre cerul cu fluctuaţii de electric blue, toate mă duc în piaţa Cişmigiului, ţigăncile dansând Almerii prin băltoace, slăbănoage şi minore, mimând omoruri. Sun insistent la uşa vecinei, doar să apară mascată în combinezon şi pene, avea un papagal imperial care declara proclamări în treişpe limbi. În alt loc, sub alt cer, capre angorate zâmbesc rumegând fresce pictate proaspăt. În balansoarul ei de cretă zace epuizată Chartilago muza tuturor călătoriilor cu o ţigară pe jumate consumată, se scarpină în cap cu o peniţă, e toată drum şi iluzie, e o simplă fată care îşi ascunde mâinile delicate în magia clipei..

(*) Baltasar Lobo -sculptor spaniol -Zamora,Madrid

Adrian Grauenfels
2010