pereți sprijiniți de icoane miros de tămâie ea smerită
eu ud până la piele mi-a ridicat tricoul
gol până la brâu i-am urmărit iubirea de oameni și trupul
învelit sumar în numele Domnului m-a îmbrăcat și
mâinile reci mi le-a-ncălzit până la 12
Deo Gratias

am ajuns acolo fiindcă mi se spunea toma
necredinciosu și-am rămas printre atâtea icoane încât nu-mi
amintesc nimic despre amor ea poate da zidurile erau reci
iarba umedă zicea acolo sub noi erau două
morminte dar ce mai contau pe lângă trupul ei fierbinte și ud

în interesul obștei osteniți la gura izvorului doar
cascada și brazii
Lumen Christi
iubire de nici țipenie de oameni și dincolo
de legi am făcut pe rând dragoste cu Dumnezeu
sau cu el între noi
până seara

păstrez și-acum baticul ea a renunțat la toate icoanele am
aflat dupa 7 ani că avea un copil
Spiritus Sanctus
de-atunci vomit în fiecare zi
la vecernie