sunt zilierul nopții
un ochi râde altul abia se naște
am chiar și o umbră de cal
pe care o vâr oamenilor pe sub uși

știu multe povești de la bunicu
de pe vremea când moartea vorbea rusește
și îți îngropai camarazii
crezând tot restul vieții că ei încă mai respiră

am un binoclu cu care îmi văd spatele
ce chip frumos are spatele meu!
strig
și sorin
(așa îi zic eu la soare)
se transformă în lună
ca orice prieten adevărat

dimineața când
îngerii se screm din aripi
îi aud prin mânecile somnului cum aburesc geamurile
am zis că
o să pândesc și o să prind pe unul de lobul urechii
să îi devin cercel

ador toamna
este anotimpul care
trece în pas de forceps pe papainoage
ajungând pânnnă la dumnezeu
are multe mâini precum zeitățile hinduse
sau ca și tine în nopțile când facem dragoste

pe pielea mea încă se patinează
porumbelul e pregătit să își ia zborul la spinare
în caz de amețeli
am mereu o nucă
pentru a echilibra balanța

îmi este dor
de niște vești din acelea cu ancoră
în care să plonjez
săritul și scufundatul
să le trăiesc separat și simultan