El îmi citea visele doar punându-mi degetul pe frunte.Stăteam nemişcată între genunchii puternici. Nu aveam nimic de ascuns, însă o luptă cumplită se dădea în mine, simţeam o tensiune imensă pe şira spinării.
Poţi, hai că poţi, şoptea îndârjit. Lasă-mă să pătrund. Acum te rog, acum, iubito.
Era infernal cum putea să doară, să obosească, să excite. Mă simţeam dezbrăcată până în adâncul fiinţei, virgină, avută, sorbită particulă cu particulă cu evident efort,cu sentimentul de himen ce incomodează. Nu ştiusem din ce zbor sunt făcută, ce gust am.
În mine se deschidea un al nu ştiu câtelea simţ. Recunoşteam dragostea din trei unghiuri, al meu, al său şi al nostru.
El era tot o forţă ce aducea cu foamea, cu setea, duse la paroxism, cu mistuirea în aşteptarea ofrandei. Deveneam a lui şi nu ştiam ce înseamnă, era ciudat, magic, periculos.
Mi-era frică şi nu îmi era frică. De fapt visam frica, da asta era, visam sentimentele, senzaţiile, liberă, provocată de un ceva ce îi aparţinea. Mă întrebam ce este acel ceva şi cumva mă deranjau propriile gânduri. Pierdeam trăirea încercând să traduc, să-mi explic.

Luptam cu plăcerea, doream totul, cu neplăcerea tensiunii, până l-am rugat să-mi dea drumul, vroiam a sta întinsă.

Plutea vioaie pe deasupra noastră o lumină vie, distinctă de lumina zilei sau îmi părea. Dar nu. Şi el o vedea, o urmărea de ceva timp şi îi era teamă să nu dispară până se dumireşte ce putea fi. Atingea tablourile de pe un perete, aluneca luând aproape insesizabil forma unei lacrimi, se rotea pe deasupra biroului de parcă ar fi citit însemnările din jurnalul deschis, iar când s-a strecurat pe gaura cheii dincolo am tresărit amândoi deodată.Noi nu ştiam ce este dincolo.
Povestea noastră începuse aici, nu îmi amintesc în ce fel. Credeam că suntem departe de realitatea concretă, undeva într-un compartiment al timpului, intuiam că trebuie să recunoaştem acest lucru şi să ne trezim.

Eu am auzit prima cum se desface un perete într-un soi de vânt. Am aplecat capul pe umărul său şi am închis ochii,

Nu-mi mai plăcea trupul, era prea singur. Trebuia să ies din cort şi nu vroiam.
Unde o să-mi fie viaţa de acum încolo mai puternică?
Mătuşa vorbea cu nişte străini, vindea orice, nu mă iubea deloc, minţise tot timpul.