Între răsăritul stelelor și cântatul cocoșilor
Baierele nopții prind pământul
Ferestrele se închid și trag storurile
Ochii-s deschiși înăuntru,
Pe drum pași negri și lungi
Cu grabă sub tălpi
Își pierd urmele-n negură.
Fantome stau pe la colțuri
Gata să-ți înhațe povara
Umbrele aruncate peste pelerine
Îți lasă o frică de moarte.

La poarta mea nu-i nimeni
Nimeni nu proptește stâlpul
Cad peste el lumini
Din celălalt stâlp de beton al străzii.
În pietre începe să intre răcoarea
Se stinge arșița cuibărită-n inima lor,
Cântă cocoșii din nou și o să mai cânte o dată
Noaptea asta e lungă cât foamea.

Liniștea rămâne
Decât mistuit timpul
Pe fruntea mea
Arde o iubire de ceară.