1. casa cu suflete

în primele șase luni mi-au dat să mănânc. mare parte din ore și zile mi le petreceam lângă un calorifer cu elemenți groși departați unul de altul, prin care se vedea o vopsea gri cenușie. caloriferul era alb. dacă aș fi avut mâinile negre uneori m-aș fi speriat când le priveam.
...
nu credeam în nimic.

pe rând vomitam masa de seară.
mă credeam un suflet tânăr. noaptea târziu auzeam voci și șoapte. încercam să mă conving că sunt nebună că toate sunt ale mele. nu aveam gratii, nu aveam nimic decât pereții incredibil de curați lângă care îmi sprijineam corpul când îmi desprindeam mâinile de pe calorifer.
dar vocile erau acolo. și șoaptele.

nu erau ale mele.

nu era nici un șobolan acolo.
nu era nici o gaură.

2. scara interioară

visam visul preferat. copii ce se dau într-un carusel imens și căluți ridincându-se, coborând pe o muzică cristalină. ca în jucăriile mecanice cu cheiță.
mă întrebam a cui era amintirea aceasta. nu era nici un clovn, nici o mască, doar caruselul care se rotea și un copil cu o privire stranie. zâmbea privind fix drept înainte iar visul se termina când mă suiam acolo. și mă uitam la ochii calului imobili ca ai unui cadavru de cal.
știam că el e copilul, că era al meu.
era de o frumusețe puțin tulburătoare. ca și cadavrul unui copil.

3. ceilalți

pășeam pe scară. în celălalt vis caloriferul se dezlipise de perete, se transformase într-o scară îngustă, spiralată, din care ieseau încă resturile de fiare contorsionate. avea chiar și o balustradă îngustă, neagră.
încă puteam să țin palmele pe ea.

și restul lunilor am stat pe scara aceea. mi-au dat chiar și țigări pe care le fumam. nu știu de ce voiam să cobor. puteam să și urc. nu știu de ce credeam că pot ieși coborând, cu spatele puțin aplecat să nu cad, cu respirația tăiată, gâfâind.

pe urmă a murit unul. nu l-am mai auzit.
mâinile îmi erau înghețate. ceilalți coborau pe scările lor, alții urcau. scara își pierduse căldura. de frică, am început să mă gândesc la ai mei. parcă eram în matrix și aveam momentul revelației.
priveam pruncii în câmpuri nesfârșite.

/era o singură amintire cu mama și tata, mergeam cu mașina pe un drum de țară
spre locul unde unul din ei se născuse./

4. platforma

în ultimele șase luni nu mi-a mai fost rău.
reușeam să mănânc și seara.
una din treptele scării se transformase într-un fel de platformă și am rămas acolo.
mai auzeam unele voci.
mi-au dat o pătură, la un moment dat.
mai aveam un vis. că sunt în camera cu un calorifer și îmi era dor să-mi simt mâinile calde.
și atunci mi le băgam sub pătură, strâns lipite.

ceilalți au rămas și ei acolo.

5. adresa. unknown.
mail to. azilul. org