Am plâns șiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe fețe și prin bărbi prelinse.

Și am mai plâns în nopți și-n cuget,
Când ei ne secerau strămoșii.
Au nu văzut-ați ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roșii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpați, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Și am mai plâns când țarini large
Din țară-au luat și le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm ușor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc și geruri
Pe câmp de luptă, la oștiri.
Așa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărți de amintiri.

De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el și ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Și-n patimi.