pentru a decăli oțelul
și a-l aduce într-o stare jalnică
îl încingi la roșu – instantaneu dacă se poate
și-apoi îl lași în plata colegilor de celulă
și-atunci tovarășul a spus Pitești
și pe loc s-a făcut larmă mare
mai mare ca Aiudul și Gherla
și s-au umplut cimitirele de fier vechi
și de rugină
și a fost și Canal,
și-oțelul scrâșnea lovind piatra
și-au fost Balta și Delta
și nuferii-și trăgeau seva din fierul mort
iar pe cer se-aprindeau stele roșii
urlând: ocoliți zona…înalțare periculoasă
și a venit ziua Berevoiești, și Scornicești
și Petrești, și-oriunde ești
te-ngrozesti
că masele plastice
au substituit până-n profuzime
structura oțelului
inventând întrebarea pavloviana:
ce dracu are omul ăsta că de câte ori se-aprinde lumina
îmi mai aduce ceva de la răsărit.