silvius -
Totul e în cădere
am îngânat păsări, le-am prins cu lațul
le-am alungat de la struguri
și-n gândul meu zburau libere
aveau cerul sub aripi
lumea mi s-a părut ostilă, plină de nedreptate
data la o parte de oameni
cerul s-a prăbușit de multe ori
peste îngeri
de pe pamânt s-au înălțat imnuri
care s-au întrupat în femei frumoase
ca să se păstreze dragostea acasă
aproape e neverosimil când urc pe munte
am senzația de gol înlăuntrul meu
cineva mă îndeamnă să merg spre vârf
dar totul e în cădere
văile alunecă
ca și copacii spre moarte
Poezie:
Comentarii aleatorii