pune-ţi urechea aici,
îmi spunea poezia
arătând spre urma ranei din coastă.
auzeam intermitent gălăgie şi linişte,
parcă un şlep descleşta muţenia apei,
parcă un şoarece ronţăia colţul etravei
încercând să iasă afară.
auzeam un galop,
un geamăt,
o icnire de vâsle...

cu ochi săpaţi în bazalt,
din alt secol,
mă privea enigmatic Ovidiu.
l-am atins pe obraz
şi pentru că avea nevoie de spaţiu
am plecat eu la Ostia.
ne scriem o dată în lună albastră
de pe malul oftării,
fiecare candid
şi-n limba
maternă.