îți dai seama ce frumoasă ar fi dimineața când trezindu-mă
te-aș vedea lânga mine cu ochii umezi
ca o frunză plină de rouă?
și mi-ai spune
te-am vegheat dragoste!
și brațele tale s-ar desface
tu ai fi legănușul purtat prin ceruri ca un covor fermecat
iar eu cântecul din cutiuța plină de clopoței ce-l însoțește pretutindeni

cred că noi am putea scrie o carte de povești pentru copiii noștri
să-i fac desenele
să aibă povești războinice pentru băieți
și perne pufoase de mărgele pentru fetițe
să aibă împletite amintirile noastre din copilărie

să înțeleagă într-o zi că noi am pășit pe aceleași pietre ale durerii
ale despărțirii de timpul acela apolinic asemeni lor

sau ce frumos ar fi să improvizăm un teatru de păpuși
din două scaune de care să legăm o pânză
să le faci păpuși legate cu sforicele și care se îmbracă pe deget
să le aducem scena în grădina casei
apoi să-i lăsăm și pe ei să intre în jocul nostru de oameni mari
să pășim pe stradă lăsând în urma noastră pe asfalt
bucăți de fructe pentru păsările cerului
din inima noastră ca un paner
plin cu mirodenii de india
de la commedia dell'arte la tagore e doar o zvârlitură de gând
dacă ar fi să esențializăm
hahaha
nu știu de ce draga mea julieta
cred că te-ai trezit prea devreme
apoi văzându-mă ațipit
ai adormit înapoi

mă duc să pregătesc un mic dejun gustos