*
peste toate, tu, Frumuseţe, tronezi ca o regină deşănţată,
ca o regină sublimă:

ai pleoapele unse cu miere de albine de aur,
cu miere de albine ale căror ace ruginite
zac înfipte în cărnuri putrede, promiscui

şi pot mai mult de atât, ascultă-mă (dar nu te lăsa pe spate):
tu, Frumuseţe cu ochi livizi şi sprâncene de uraniu,
cu plumb în sâni
şi polen de urzici pe tenul alb
ca zăpada din grădina ghetsimani
(zăpadă sărutată de bocanci
îmbibaţi cu votcă săniuţa)

ah, dar uite cum mă fură blestemata de imaginaţie
în timp ce calc o afurisită de cămaşă

*
dar nu, nu calc o cămaşă,
îndrept, probabil, cutele lumii –
am globul pământesc desfăşurat pe masa de operaţie
şi sunt hotărât să-i netezesc toate asperităţile

nu, nu calc o cămaşă, cum ar putea face un poet asta?
e sufletul meu cel care scormoneşte
uterele lumii
întinsă ca o ţigancă de şaisprezece ani, gravidă,
la un ginecolog de cartier,
cu picioarele desfăcute pe masa mea de scris,

masă pe care o sărut, pios, icoană,
seară de seară

*
dar tu, Frumuseţe, tu iei covorul asfaltului
şi faci din el lenjerie intimă pentru îngeri

te dai drept mort la o înmormântare
şi smulgi lacrimi
şi smulgi speranţe când te prefaci în leac miraculos
pentru toate bolile de suflet ale scriitorilor

ah, blestemată gândire,
cum tragi tu sforile minţii
şi mă furi când ţin, ameninţător sceptru,
fierul de călcat în mână
şi-l trec cu gesturi teatrale
peste o banală cămaşă cu dungi multicolore

*
dar nu, nu calc o cămaşă,
ci doar îmblânzesc versurile unui poem prea crud -
îl aduc, îl privesc lung în lumina blândă a dimineţii,
apoi seduc cu el toate ideile despre bine şi rău

nu calc o cămaşă, ci îmi trec prin suflet
toată suflarea lumii

să nu priviţi miraţi prin fereastra zidită
cum pipăi bezmetic o lespede!

*
Frumuseţe, ah, Frumuseţe,
tu care pe cerul gurii mele ţi-ai scris numele
cu o pană de lebădă înmuiată în fecale

Frumuseţe usturătoare ca un sărut pe ochi
cu buzele unse cu ardei iute

Frumuseţe sublimă ca un vals de chopin care triumfă
peste oraşul scufundat în latrină

dar uite cum mă furi, fantezie,
şi nu îmi dai pace
în timp ce ţin în mâini un bisturiu în flăcări
şi-ncerc, aberant,
să calc o cămaşă care nu poate fi călcată

*
dar nu, nu calc,

ci iau corola de minuni a lumii şi o trântesc de masă,
apoi cu fiecare secret împrăştiat ca o mărgică
fac dragoste

iau corola de minuni a lumii
şi o agăţ de gâtul unei curve

iau corola de minuni a lumii şi o înghit,
apoi o admir la ecografie

iau corola de minuni a lumii
şi-o calc şi-o fac bilet de transport în public,
proces verbal la întemeierea lucrurilor,
suport metafizic pentru orice
glumă viitoare

mărturie de păstrat în puşcărie

dar uite cum mă fura versul, rima…
gata! redevin serios, pragmatic, căsătorit
si calc, pătruns de importanţă,
o cămaşă

*
Frumuseţe, ah, Frumuseţe
cum tot încerc să aflu cine eşti:
îmi trimiţi numai mesaje anonime
şi apeluri ascunse pe telefon

Frumuseţe – te-am încurcat, pe rând, cu adevărul,
te-am încurcat cu iubirea,
cu prietenia
sau poezia

mereu ai râs, mi-ai pus piedică
şi mi-ai arătat sânii goi, plini de lapte

te-am posedat şi nu mi te-ai destăinuit…
mare greşeală: te-am plătit înainte

Frumuseţe sublimă precum iluzia existenţei lui dumnezeu

Frumuseţe care mi-ai făcut nod la pantofi
şi la pleoape –
aşa orbecăi împleticit prin lume

dar uite ce noroc, uite cum ies din poem:
s-a luat, salvator, curentul

plec, la revedere, să-mi scrii,
rămâi cu bine, Frumuseţe,
şi tu la fel, cămaşă de necălcat –

azi iau tricoul transpirat de ieri