toamna pulsează imprecis
ca o anomalie a zilelor
orbecăind între duminici inutile
înnegrește gardurile
cu buze crispate de frig
pe jumătate scufundată
în pietrele caldarîmului
își deschide tentaculele dimineața
suge ultima picătură de soare din noi
apoi ne îngrămădește în tramvaie
cavouri de tablă
pentru ritualurile caste
ale iernii