Ospăț țin norii de rugină
Cu sâmburi înfloriți la timp,
Pământu-n stepa sa virgină
Rămâne înca un anotimp.

Solemnă seva-mi urcă-n sânge,
Vărsând în ochiul meu lichid,
Rășini din lemnul care-l frânge
La porți cu care mă deschid.

Apoi grăbit prin timp s-apuc
Îmi pipăi rana-n colțul ierbii,
Cu un cânt în fluiere de nuc
Când la izvor se adapă cerbii.

Doar tu rămâi mereu mirată
Când ți se coc în vrajbă nurii,
De vise dulci abia furată
Ca salcia la marginea pădurii.