Plouă cu îngeri la răscruci,
serile își poartă luceferii pe umerii goi,
timpul e însetat,
bea sângele mieilor calzi.

Zeii cântăresc flori și femei rătăcite
pe talere de argint,
își întorc buzunarele pe dos
în fiecare stație de tramvai,
au coborât simandicoși și țicniți:
să fluiere în stații
săraci și câini vagabonzi,

parcă au pierdut ceva,
parcă au găsit ceva!
parcă ar fi venit la
întâlnirea cu timpul
sictirit de delirul mieilor;

de când și-a schimbat ora
își caută secvențial,
ceasul deșteptător
și-n fiecare secundă
scoate câte un banuț
pentru fiecare trecător,

și-l pune în celălalt buzunar
liniștit și.... un pic mai bogat,

dar foarte,... foarte trist.