(Moartea ca ultimă soluție de supraviețuire)

Bat clopotele îngropate-n suflet
Și sunetele surpă teama de-a pleca
Mi-e moartea mai aproape ca oricând
Și știu c-am să rănesc plecând,
Dar nici nu mai pot sta în calea ta.
Ia-ți zborul pasăre măiastră
Și lasă-mă cu rugul și cenușa-i rece
Până și florile mor iarna în grădină
Când cerul gri respiră, lumina se petrece.
E timp să mor ca verbul să îmi tacă
Lumina-n întuneric norocul să-și petreacă
S-or duce toate clopotele să-și adoarmă
Și visele-n iubire să își cearnă.

Stai aproape de mine
Dar nu-mi da ultima suflare
Îndură-te și lasă-mă să plec
Căci doar murind
Pot să-ți răscumpăr viața.