Țiganul din colțul salonului e tot mai rău, nu mănîncă de cîteva săptămîni. Are brațele atît de subțiri încît mi-e greu să montez tensiometrul. De fiecare dată cînd ajung la el înghit nod după nod. Ajung să mă urăsc că mi-e bine, că-l duc cu vorba cum fac toți. Iulian mi-a povestit cum în operație i-au gasit și un ghem de ascarizi în intestin. Ce pedeapsa să mori într-un pat de spital, sperînd în asistente care mint că vei fi bine; și speri pînă începi din nou să transpiri, să tremuri, nici azi n-ai mîncat, nici ieri, nu-ți amintești de cînd, leșini, coma hipoglicemică, cînd te trezești ai o perfuzie montată deasupra.Te mint că trăiești, te mint că mori.

În momentul în care intru, împreuna cu Iulian, în salonul 34, vecinul de pat al țiganului se așează pe o parte și icnește, are două tuburi ieșindu-i din abdomen. E obez și impresionant cum stă eșuat, impudic ca o baterie descarcată.
- Mă duc, Viorică …
Soția albă și plină îl mîngîie pe frunte.
- Un` să te duci?
- Mă duc… îi strînge mîna.
Iulian îmi face semn să îi injectez un calmant în perfuzie. Domnul mă urmărește:
- La ce bun? mormăie într-o rînă, refuzînd orice mișcare.
- Ei, nenea, pe toți îi doare, o să fiți bine.
- Zîceți, `mneavo`stră?...
Îi zâmbesc liniștită. Aici totul e bine.
- Da. Uitați, gata calmantul! l-au chemat pe dom` doctor? da? tre` să vin`-atunci...
- Bună ziua!… medicul intră în salon (către Iulian: ) Care e problema cu domnu`? Dureri?
- Da, de ceva vreme.
- Ia, să vedem! Da` ce gălăgie!... Multă lume azi. Vă rog, aparținătorii să părăsească salonul!...
Aparținătorii se privesc între ei și ies. Viorica rămîne afară, cu mîna pe clanță.
- Nenea, cum e?... Au pornit vînturile?
- … Nuh.
- Ați mîncat? îl împinge pe o parte, nu văd ce face dar pot să bănuiesc.
- Nu… Per.. perfuzia doar.
- Bine, foarte bine, v-au facut un calmant? ...Nu pățiți nimic, nu vă alarmați. Aveți răbdare! I-ați făcut?
- Da, tocmai.
- Bun, încheie medicul. În cel mai rău caz.. dar cel mai rău, nenea, m-auziți? ajungem înapoi în operație. Da? altceva nu vi se poate întîmpla!
- Dea.. dea...
- Bună ziua! medicul iese din salon, printre aparținători, scoțîndu-și mănușile. Îl urmăresc pe coridor și îl rog să îmi explice cazul. Nenea n-ar fi putut muri, dar ne temem de ce nu cunoaștem.

Vizavi de patul domnului, un moș venit de zece minute de la operație se trezește din anestezie și clipocește. Are dureri. A slăbit douăzeci de kilograme în trei săptămîni: cancer gastric și ulcer duodenal. I-au extirpat jumătate din stomac și o parte din duoden, “se regenerează parțial”, mi-au explicat medicii. În operație m-am întins, am văzut, am stat în capul chirurgului, ca o musca pe perete, una imensă.
- Un calmant, v-aduc acum! însă asistentul mă trimite să-i iau tensiunea :
- Tensiunea?! (Iulian dă din cap) o să mă pocnească! Ăsta urlă de durere și io-i iau tensiunea?!?
- Du-te că nu-ți face nimic!
Apar cu tensiometru. Moșul se uită lung.
- Fff…. Oooh..
- Un minut!
Îi zâmbesc, ffsst, fssst, face tensionetru, îl ating ușor că el tăiat, cusut, buimac numai la tandrețuri e atent.
- Mi-i greață…
- Dați afara?
- Da!
- Acuma vin! și fug după o tava, pe drum: “ce să vomeze, nenorocitu`, că i-au scos jumătate de stomac, e gol, l-am văzut!!” totuși, aduc tava și i-o plasez pe piept. Se liniștește. Rîd cît de tembelă pot fi și ffstt, fsstt iau tensiunea. Am impresia că moșul crede că rîd de el și se posomorăște „asistente proaste”.
- Sss…. haaa.. cît? Cît e?
- 11 cu 7.
- Ha!! Aviator mă fac!
- Moșule, de-aci la fete te ducem!
- He, hee… unde fete?! Trebuia să.. fff... fie mai mare cu dum`itale aci.
- Eh! Îs mai faine ca mine pe palierul celălalt! Numa` un pic... vin imediat.
Mă duc după calmantul pregătit de Iulian, un sinonim sintetic al morfinei, ce scade tensiunea, “de-aia ai luat tensiunea!” “îhî…” “te-a pocnit?”
Mă întorc în salon și încep să-i desfac branula moșului ca să-i administrez calmantul.
- Ești căsătorită, dragă? mă întreabă Viorica.
- Nu, tanti.
- Da` cîți ani ai?
- Douăzeci.
- Ai grij` pe cine-ți găsăști! Ăla mare afacere face!
- Așa ziceți?
- Ie, zo, îmi iei și mie o tensiune dup-aia?
- Sigur, tanti… (ăsta era subiectul) să termin cu nenea c-apoi fuge la fete și nu-l mai vedem! moșu` râde în barbă.
- Aș vré io…
- Cum nu, moșule?!
- Ioi, de-aș mai puté... sss… aș da și cămașa di pe mine!
Plec rîzînd după tensiometru.
- Viorică… mă duc!...
Viorica se pregătește de tensiune.
- Taci, mă! n-ai auzit ce-o zis dom` doctor? Nu te duci nicăiri!
- ...Tu, Viorică, tu…

În colțul salonului, țiganul privește din cînd în cînd perfuzia. Îi e somn, ar vrea să doarmă. Mișcă mâna încercînd să se întoarcă dar renunță pentru că branula îl rănește. Leucoplastul cu care era prinsă s-a dezlipit, de aceea acul branulei îi atinge peretele venei la orice mișcare. Ultima lui problemă. Asistentele i-au spus că n-au leucoplast de schimb “nu-i nimic... mîne nu mînc și pe-asta o scot ”. Întoarce capul spre perete. „ce gălăgie...”