revin ca un matelot al tavernelor
oraşul s-a scufundat în mine în furtună
îmi adun bucăţile de trup
din ochii pisicilor ce torc pe acoperişuri
gândurile urcă pe o macara din tunel

marginile mele tulburi
în oglindă
sunt mai vizibile prin aburul de cafea
vântul îşi izbeşte cu putere copita
de clopotul copacului de la fereastră

vino în mine dimineaţă a zilei de luni
te aştept ca pe o sărbătoare
îmi voi dărâma în fiecare ceas un perete
aşa marginile lumii
mă vor vedea mai clar
se vor limpezi
cum limpezeşte iarna
în vârtecuşul zăpezilor
poveştile tulburi ale fostelor anotimpuri

va fi mai mult spaţiu
văd fiicele cerului
întorcându-şi cu dezgust privirile
când îmi întind mâinile pline de răni
fără vlagă
de sub un strat de frunze uscate