Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării

dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
în care porumbeii consumă pacea
de la oameni din palme

în turnul cu ceas pasărea nopţii
e gata să fure întunericul
în trupul tău lumina
a pus lampioane colorate
pentru clipele care vor urca
spiral În univers