Driving my baby back home

imaginea utilizatorului Bogdan Geana
(lui Liviu Nanu)

mamă, frumos mai erai,
cel mai diafan bărbat din noaptea
bucureștilor, când orbii se țin
de ochi, să nu le orbească sufletul,
poetule,
știi ce făceam eu?
băusem și imi conduceam femeia
acasă

în turnul de control, batman
ma înjura de morți,
din cauza mea, hăituită de cotoi
femeia-pisică va cădea
în balta cea albă
(paradoxal, mâncătoare de pește,
pisicile habar n-au sa înoate)

îmi conduceam femeia acasă,
poetule,
vorbele tale îmi sunau în labirinturile minții,
vag luminate de ce răzbătea
caprui prin cornee
"caută-ți femeia la dinți".
atunci am sărutat-o -
limba ei fusese tatuată în ziua
în care m-a cunoscut
BEBE LA BORD.

așa deci, să fie asta noaptea
mea norocoasă?
cineva îmi strecurase în buzunar
un dop de la o sticlă de vin
roșu-negru
inscripționat cu:
norocosule, tocmai l-ai cunoscut
pe poetul liviu nanu.

mamă, frumos mai eram,
cel mai diafan bărbat din noaptea
bucureștilor când analfabeții
spun poeme să nu le înțepenească
cumva limba.
poetule, știi ce făceam eu?
ma întrebam ce blestem
mai e și ăsta
să îmi duc viața între o femeie
eternă ca un poem
și un poet etern ca o femeie.