ramura nu simte că se uscă
ea ține fructul mirată de greutatea lui
probabil mândră
în durerea ce o cuprinde sumbru
definitiv

de ce să nu ne întoarcem în acele ramuri
copiii pustelor întinse
să respirăm fotosintetic și să ne închinăm
vântului de nord

de ce să nu rupem cu dinții
friptura lângă corturi
la lumini de foc să gustăm epocile
barbare
când femeile învelite în blănuri
nășteau pe cai de rasă eroi

azi studiem drujba cum ne taie
de la rădăcină
pentru ca o dorință să poată încolți tânără
sau un regret să curgă amărui de pe noi
ca rășina

cercul este atunci când pleci dimineața
la muncă
după ce îți bei cumva cafeaua
și penetrezi un timp care te duce de nas
sub lespezi calde