ea stă în faţa mea ca o lumânare în mâna unui copil bolnav
construieşte o biserică în inimă. se prăbuşesc pereţii
nici n-apucă să-i înalţe din sânge
şi se prăbuşesc

o privesc atent şi îmi spun
ea trebuie să fie noaptea mea
toate icoanele se topesc şi curg
în albia trupului ei
asemenea ploii ce înmoaie degetele unui orb

se întorc rănile pe dos