pământul e din ce în ce mai secetos
şi se duce la vale
tot ce mai am sunt monedele astea
numai chipul tău poate fi pe o faţă, Elektra
iar pe verso spatele tău
merg de mult pe cărarea asta ce ciudat
le-am dat drumul ele nu se rostogoleau în crăpături
mi le-am lipit ca două lentile de contact
ochii mi-au zvâcnit limpezi ca nişte meduze
oriunde mă uit în jur nu te mai văd Elektra

de un timp
mă înţeapă încontinuu sub pleoape
nici prea tare dar nici prea încet
aşa cum cred că dragostea e calea de mijloc
o simplă electro cutare
ţi se învârte în faţa ochilor

şi din senin ca într-o fulguraţie
dacă stai ţi se scurge în pământ.