Zilele mele împreună cu ale tale
aruncate pe funia de uscat rufe
așteaptă flămânde soarele

în ele-mi încarc norocul în carul cu fân
și pornesc pe drumul toamnei
să-mi aștern nopțile în mirosul proaspăt
și să-mi oblojesc trupul cu apa lui
de toate răcelile lumii

îl voi așeza apoi în fânar
călcat de copii cu picioarele
ca să-i menținem aroma
și să nu-și scuture floarea

până va veni iarna
și-l va primeni vântul
bănuindu-l
că a înnoptat în ploaie

de cel rămas până mai târziu
vor avea grije caii
până dau de gustul ierbii crude
bucuria băieților deveniți cosași

peste noi vor scutura anii ninsoarea
pietrele se vor urca pe umeri
apele se vor coborî în genunchi
și sub tălpi o să se coacă iar fânul.