singurătatea își taie unghiile violete
nu e decât un clown părăsit de iubită
pe marginea unei clipe imprecise
moartea își ascute coasa de streșinile copacilor
prin fereastra mată a vieții cerul plumburiu își varsă lumina
asfixiind întâmplările cenușii ale firii
lăptoase macerări ale existenței
în vidul ei oameni sunt păsări cu zborul peltic
zâmbetele sunt răni ale fericirii
spitalele vând cărți cu povești pentru nevrotici
și foșnetul dureros al umbrei
se lăbărțează ca vuietul unui taifun nevăzut

fiecare zi e o eroare de sistem a nopții
fără ecranul albastru al însingurării