ți-a căzut o frunză în păr
nu da din cap
nu știi ce-aș putea să te-ntreb (aici, în picioare, la semafor)
știi? de ce avem un soare și nu doi? și când țin luna în brațe
însărcinat, uite-așa, și cu mănuși? și când nu?
incredibil

da pun pariu că nu știi cât așteptăm acu
(pariu că nu atât?) pfu, tu sigur vrei luna de pe cer, ce ți-e și cu romantismu doamne!
da tu ce-mi dai? (doamne ce frumoasă e)
eu vreau ..secret
da tu deja știi, logic
logic
nu, nu vreau frunza din părul tău,
am sfârși poemul aici, iar frunza e un pretext foarte bun
să-ți ating părul ( am glumit, e natural, te cred pe cuvânt)
mamă, da ce grea e luna asta!.. te ajut, dragă?
auzi, dacă nasc aici, ce se cheamă că suntem noi?

cum mi-ai zis, dragă? nu, nu..
oare, ajunși dincolo, o fi tot așa?
cu străzi și cu case, cu lumini și cu cântec?
(numa cacofonii, te mănânc) sau
o fi verde, galben, roșu, și tu?
(tu oricum vorbești invers, nu-i bai)
da ne vom mândri cu părul nostru alb – al dumnezeului fiecăruia
și vom spune “ce bine!.” iar?
da chiar, tu vei sta în același loc, ca și acum? și ne vom mai vedea și vorbi?
( numa să-ți cadă frunza în păr!.ai să vezi, ..numa să-mi cadă..)
(mai punem paranteze sau trecem? că pâlpâie..)
(numai asta)