timide flori rostesc un fel de rugă
prin parcul presărat cu figurine.
din marmură, pietele îndrugă
tăceri
de bocet și ecouri pline.

eu stau și-aștept secunda nemuririi
cu muntele
măslinilor în duh.
smeriți stau lângă mine trandafirii
și toată-nlăcrimarea din văzduh.

când se vor limpezi mirări durute
ascunse prin tabu-uri și litanii
fântâni voi odrăsli
pe-aceleași rute
pe unde rătăceau ca orbii
anii.

apoi
la braț cu boarea dimineții,
cu pași galactici și cu ochi rotund
voi curăța registrul gri al vieții
de tot ce-a fost albastru nefecund.