mă exilez între pereții aceștia arondați după lege
o mulțime de lucruri se agață de mine zboară din rafturi
ca fluturii
cuvintele mi se aruncă blestemând
în cuțite
insomniile se revarsă în foc

oh, locul acesta ca un mormânt de faraon
în care intru cu toate podoabele
de bunăvoie și nesilită de nimeni
de amarnică voie și silită numai prin naștere
încăperi ca un gâtlej încordându-și mușchii
să mă scuipe
în obrazul unei primăveri de duzină
ce batjocură sunt pentru zilele voastre pomădate cu roz
ochii mei nergi până la muguri
cum vă zgârie pielea asperitățile resemnărilor mele
când o sa mor pereții aceștia se vor îmbrăca în culori potrivite
bărbatul meu va spune lumii cât m-a iubit
cum mi-a facut din trupul lui pat din tăcerile sale cătușe din priviri cutii pentru aripi
când o să mor va fi primăvară o să râd mă voi ghemui într-o salcie

o salcie n-are alt fruct decât umbra sa curgătoare.