În suflet încă port o lume ce mă doare.
Sunt piramidă plină de pietre și de soare.
Sunt chinezescul zid din lună și din stele.
Sunt lacrima neplânsă în mii și mii de ere.

În inimă îmi bate încă o tocă veche.
Ea cheamă parcă hoarde și oștiri nepereche.
Și în bătaia ei vibrează ca un munte
Cutremurat din sine răni tainice și multe.

Doar ochiul ce o vede în sinea lui iar plânge.
Suspinu-i mărturie și lacrima-mi e sânge.
Tu, fiul meu, ești azi ca păsărea-n fereastră,
Eu trist, ca ieri, te cresc în lumea mea albastră.