uit cum se împarte vremea
cum arată cifrele
numărul casei mele tot mai singur
palmele seamănă tot mai mult
doicile mele
le spun
apoi mă întind pe pat
straniu ca o comoară

când treci pe la mine
mormăi versuri
cu ochii spre fereastră
monologul tău grav mângâie
timpane inutile timpane de
fontă
acum râd mult
fără sens între flori și fructe stricate
arcuit
peste un colț de pâine

de mult vreau să văd
fața Domnului meu
hainele au prins mirosul boabelor
de cafea prăjite
însă mă leagăn
a simulare că trăiesc sau că
iubesc ceva… orice