Tu ai rămas închisă
într-un neuron din labirintul creierului meu
eşti tot aşa
cum te-am găsit
frumoasa adormită din grădina crinilor înfloriţi
doar un zâmbet arcuit peste buze
îţi trădează sfiiciunea
şi inerţia durerilor căzute-n spatele pleoapelor
ne-au migrat păsările
cu aripi exfoliate pe cerurile noastre opuse
privesc
vrabia asta cât o inimă
cum ciuguleşte
textura lemnului
scrisă cu numelui tău
îngenuchez
înfig mâinile în recele ierbii
temător să nu-i tulbur rădăcinile
venite din tine
mă chircesc
cu braţele-mi ude de lacrimi
să-ţi strâng la piept tărâna
uscată-n
lumina lumânărilor tale mamă.