când nu mai am ce să spun
sînt atât de bogat încât aş putea cumpăra
galeriile anticariat dumitru grumăzescu
virtualia ar fi un fel de sfoară de nailon
întinsă peste cascada victoria
eu aş trece deasupra ca un echilibrist impecabil
frica de moarte ar fi aerul cel mai curat din lume

tăcerea nu minte nu se laudă nu
se umflă de mândrie acoperă totul
în braţele ei viguroase te simţi
ca şi cum te-ai avânta într-o partidă de şah
fără să ai rege
încheieturile mâinilor nu te-ar trăda
partida s-ar termina ca un roman al lui tolstoi
unde personajele principale întotdeauna mor
sau rămân să moară după ultima pagină