deșertul creuzet
cerșind iubirii apă
din răsuflarea lui tăcerile se-adapă
cu umerii plecați, cu fruntea la pământ
nisipu-ncet își plânge, e poarta și mormânt
vreau viață-o vreau zeiță, de ea mă las călcat
să-i cad în adorare, păcatul, vreau păcat
mi-e disperarea haită
de stele spânzurat
mi-ați dat o floare, viața și verde-am îmbrăcat
cu roua dimineții plătesc al meu păcat
“s-a dus”
e obeliscul
ce i l-am închinat
cu zarea tremurată,
pribeag
deșert,
păcat.