mă tem că toamna asta ne va strivi de cer
de neîntâmplarea nopții din carnea mea cusută
cu-aripile-i negre aievea din lumea nevăzută

îngerul morții de va fi fost să-și lase
pe-al tău suflet stingher
penumbra de mătase

mă tem să retrăiesc de-a pururea dureri
din toamne scurse prin Clipele de-Apoi
când dezgoliți de trupuri rămas-am numai noi

târziu de-și strigă-n ierburi secătuitul rod
desperecheate riduri petale vechi de meri
crevaselor de fluturi uciși de-al tău exod

te-oi auzi prin frunze, prin greieri respirând
ți-oi semăna cuvinte să-mi recunoști cărarea
și dintre umbre ude strivi-voi iar uitarea

suspină al tău înger prin brazde rătăcit
prin carnea-mi blestemată să-nmuguri mai curând
când aripa-i țărână te ară hohotit

...ci doar penumbra-și lasă pe sufletu-mi stingher
prea nefirescul zbor ce plâns-a lumina ta din cer...