femeia aceasta de lavă
îmi zgârie ochii cu formele ei
îmi scoate din adâncimi neforate
instincte
ca nişte manuscrise de odinioară
ascunse în peştera pustiei En-Ghedi

până să-ntind mâinile s-o cuprind
ea se desface în şase pâraie
coboară fierbinte în liniştea depărtării de mine
ca o iluzie
ca o meccă jucând farse califului
căzut în delir

încerc să-i blochez destrămarea
s-o-nchid în MySpace
în Facebook-ul meu cognitiv
avers la riscul nemaiîncrucişării de drumuri
dacă ar înceta să irumpă
m-aş face ţărm ghemoşit

o, de s-ar prăvăli în oceanul de lut
care sunt
moarte nisipuri ar deveni filarmonici
plajele mi s-ar preschimba în erupţii solare
în cavităţile timpului aş cuibări
miros de papirus

femeia aceasta de lavă
medusa
îmi lipeşte de buze
poseidonii cuvintelor