singurul fel în care mă mai recunosc e capul sprijinit
de fereastra vagonului
bezna se lasă pe umărul meu ca o femeie proaspăt divorțată
stăm așa îmbrățișați
viața trece prin fața ochilor ca o gară dezafectată

îți spuneam că îmi plac femeile care dorm cu gura deschisă
doar așa poți înțelege cum se răspîndește viața în lume
și cum uneori o ia razna

imaginează-ți că dimineața în locul soarelui pe cer se rostogolește o inimă

nu-ți promit nimic dacă rămîi lîngă mine
n-am să merg la muncă în amsterdam pentru că habar n-am cum se tencuiește o casă
poate nu voi avea bani să-ți iau un cadou
nu mă pricep să am grijă de mine
singurul lucru la care sînt bun
e să-ți acopăr ochii cu palma și să-ți mușc sînii

te-am luat cu mine oriunde m-am dus
te-ai făcut comodă în spatele coastelor ca pe bancheta din spate
a unei mașini
pe drumuri europene drumuri de țară drumuri forestiere
chiar și atunci cînd vorbeam cu un medic nebun
care voia să inventeze hematii sintetice care să propulseze mașinile

părul tău îmi intră în gură se face noapte
în locul inimii o altă inimă se rostogolește pe cer

singurul fel în care mă mai recunosc
e trupul tău în care mă scufund
ca un proaspăt creștin în apa iordanului